Si cum niciodată nu sunt prea multe decoruri, mai ales Pascale, mi-am mai amenajat un colțișor cu ouă și iepurași de Paște, figurine de ipsos pictate. Pentru că în kit erau un număr limitat de culori și negrul lipsea oricum, am ales să le pictez după sugestiile de pe cutiile lor. Am pictat pe culori, începând de la alb, pe fiecare fugurină, pănă la cea mai închisă culoare pe care am avut-o în kit (albastru).
La fnal am pictat și figurina cu broscuțe folosint aceleași culori din kiturile cu figurine de ipsos. Figurina cu broscuțe este un fel de breloc, tot dintr-un kit de pictură ce avea niște culori cam spălăcite. Când se uscau deveneau destul de transparente, ar fi mers bine pe o sticlă gen vitraliu, dar de figurinele din kit nouă nu ne-au plăcut. Nu mai știu unde sunt celelalte figurine, nici ce erau. Pe aceasta o luasem doar ca suport de amestecat culori, dar s-au aliniat planetele altfel și am ajus s-o pictez și pe ea.
Și acum că stau să mă găndesc, ouăle și iepurașii de Paște sunt simboluri pascale. Mi-ar mai trebui eventual poză cu mesagerul, dar dacă Rux spune că pot înscrie acete figurine în tabel, revin și cu poze cu mesagera.
Edit: pentru că am primit aprobarea de la Rux, iată și poza cu messagera, adică mesagerele. Se cam țin de mână domnișoarele astea două. Dar au fost drăguțe să meargă ele până la figurine în loc să mă muncească pe mine să mut totul.
Rux spune ca bineinteles ca poti inscrie :).
RăspundețiȘtergereSi eu am patit ieri noapte la fel. Doar ca nu am putut sa lucrez din pacate. Si azi am avut o stareeee. Dar am reusit sa fac pomul vietii si un acceosriu - doar ca acum am vaut ca nu apar pe lista ce am facut eu :))).
Imi place setul acesta si imi place cum ai facut si figuurina cu broscutele.
O idee super buna sa decorezi capacul unei cutii - am facut si eu asa cu o broderie printre altele :D.
Pupici cu drag!!
Am mai folosit broderii pentru decorarea capacelor de cutii, dar le-am dăruit. Mă gândesc ce aș putea ține în acea cutie ca s-o scot doar în perioada Paștelui. Mulțumesc pentru aprobare.
ȘtergereHmm probbail ca ai putea pune mulaje cu tematica pascala, stampile daca ai sau alte modele specifice, poate oua sau figurine din polistiren... sau decoratiuni care tin de aceasta tema.
ȘtergereCu drag! :)
Ce dragalase decoruri! Mereu gasesti kituri interesante de realizat sau pictat.
RăspundețiȘtergereOricum, oricat nu as dormi, nu acopar ceea ce vreau sa fac!
Zile si cu odihna draga Niko! ❤️😘
Cred că mi s-a format ochiul pentru ele. Le caut pe la reduceri în general.
ȘtergereNici eu nu reușesc să acopăr tot, oricât aș renunța voit sau nu la somn. Pur si simplu am început să tai de pe listă lucruri pe care nu mai am timp să le fac
Să înțeleg că nu acestea sunt figurinele din kit? Sunt tare drăguțe. Sunt curioasa cum arată tabloul cu diamante și ce o sa faci cu el.
RăspundețiȘtergereFigurinele de ipsos sunt cele din kit. Doar cel cu broscuțele era din alt fel de kit, de mai demult
ȘtergereHristos a Inviat! Sarbatori fericite draga Niko!
RăspundețiȘtergereFoarte creativa si originala!
Si eu m am indeletnicit zilele trecute, sau mai precis, serile trecute ( stand in pat,in fata televizorului) cu pictatul unor oua de plastic, oua decorative penzru atarnat pe o ramurica de salcie sau ceva... Uite ca am uitat sa le prezit. O sa o fac imediat 😜 Nu sunt asa reusite precum mi-am dorit...
Adevărat a înviat!
ȘtergereMulâumesc Carmen. O să mă uit și eu după postarea ta să văd cu ce ți-ai ocupat timpul. Am și ouă de plastic, nu m-am găndit să lepictez. Da, destul de ... imprecisă si picura mea. Mi-a tremurat mâna pe alocuri, dar nu se vede din avion.
Hristos a înviat!
RăspundețiȘtergereAdevărat a înviat!
ȘtergereCât sunt de frumoase, de drăgălașe! 😍😍😍 Am senzația că mă cheamă la joaca! 😊 Tare mult îmi place iepurașul cu diamante! 💗
RăspundețiȘtergereToată stima! 🌹 Ești creativă și când ai insomnie! 😊