Meniu

sâmbătă, 13 aprilie 2024

Jurnal de grădină (6/2024)

 💦Sâmbătă, 13 aprilie.

💦Vremea foarte călduroasă pentru acestă perioadă, am avut și 28 de grade într-o zi din săptămâna ce tocmai se înceie. Dar sâmbătă a fost norocoși și de trecerea unor nori (fără stropi) care să mai aducă și un pic de umbră deasupra noastră să facă mai plăcută munca prin grădină

💦Treburile ai mari au iînceput de vineri, cu sosirea sotului acasă care s-a apucat aproape imediat de tunsul gazonului si a ierbii de pe toate potecile de prin curte. A continuat apoi sâmbătă dimineață cu stropirea acelorași zone cu soluție pentru combaterea puricilor și a căpușelor.  Deși sunt deparazitați corespunzător, cu ceva timp în urmă, Scai a cules de pe undeva o căpușă, iar joi, Fifi ne-a servit generos cu două specimene. Se impuneau măsuri, măcar prin curtea noastră, chiar dacă pisicile, în special Fifi sunt cam călătoare. Acțiunea l-a deranjat pe Portoc care și-a tot căutat loc de dormit, îi place să se ascundă prin ierburi și di cauza stropitului se tot muta dintr-un loc în altul.

💦Am trecut apoi la munca în grădină. Soțul s-a ocupat de arat, în timp ce eu și fetele ne-am îngrijit de zona solarului. L-am acoperit cu o plasă de umbrire și am acoperit ferestrele cu plasă antipăsări. Anul trecut vrăbiușele își făcuseră obicei să intre în solar căutand probabil umbra. Nu asta r fi fort probleme ci faptul că mâncau florile roșiilor. Știu că se întâmplă asta și cu roțiile din grădină, dar pe acolo mai trec pisici și le sperie. Inspectorii de serviciu

💦Următorul pe listă a fost hirdroforul, a venit timpul să-l instalăm, cu aceste călduri nu mai facem față doar cu apa de ploiae colectată în cuburile special amenajate pentru asta. Plus că unul din ele deja se golise complet tot folosindu-l. Din păcate hidroforul a trebuit și repara, ceea ce i-a ocupat sotului tot restul zilei. Eu mi-am făcut de lucru pe lângă el prin rodurile de flori, am mai plivit câte ceva, am mai relocat niște narcise. Foarte fericită în continuare de Tornadica, extrem de utilă pentru desțelenirea acestor spații speciale.


💦 „Cuțulușii” nu s-au dezlipit de noi, a fost foarte harnici lătrând la fiecare persoană ce trecea pe lăngă poartă. Ne-au păzit foarte bine, inclusiv de vecini de gard cu care vorbeam, de cred că am răgușit noi încercând să-i potolim ca să ne putem înțelege cu oamenii. Are Bella un lătrat atât de gros și puternic că te și sperie.


💦 Și ocupăndu-mi de flor am făcut descoperiri frumoase : Lalele în culor de care nu știam ( probabil nu au înflorit și anul trecut) - portocaliu, roz/lila, galben cu pete roșii. Dar m-a surprins înflorirea căldărușelor, a prilmului trandafir de dulceață ( e o singură floare mică, dar e deschisă complet)




Stânjeneii ( irișii) de la bunica și ei sunt înfloriți aproape complet:


Și nu în ultimul rând lăcrămioarele(mărgăritar). Chiar am luat câteva fire să le pun într-o mică vază în casă.  Am în plan să culeg și niște liliac pentru a parfuma și casa cu mirosul lui.


5 comentarii:

  1. Vai cat de frumoae sunt lacramioarele si minunatii irisi!! Si ce alte surprize florale placute ai avut :D!!!
    Floricelele negre sunt absolut minunate.. ah.. acum vad ca sunt cutulusii.. credeam ca ceva lalele negre . hihii
    Apropo de negru, dar alt registru. Capusele astea... pana prin 2008 la noi NU a fost piciorus. Pe bune. Ma plimbam cu Dodo prin toti boschetii (vorba vine - ma refer la spatii verzi) si NIMIC. Apoi din 2008... invazie. Fix din anul cand iar se modificasera nu stiu ce chestii la solutiile de curatare (stiu asta din motive ca m-a afectat si pe mine). Si atunci chiar am citit despre capuse (daca tot aparusera si chiar au facut victime - aveam o catelusa care statea pe langa bloc si care a fost rapusa de asa ceva...) ca sa vad care e treaba. In afara faptului ca nu toate sunt problematice (ba chiar se pare ca au fost studiate in lab pentru ca puteau vindeca nu mai stiu ce...), nu ca asta le-ar face mai placute, am aflat un fapt interesant: scria aclo ca sunt atrase de mirosurile sinteice - parfumuri si alte cele. Acum stau si ma gandesc daca faptul ca din 2008 s-au folosit tot felul de porcari (puterice ca miros gen asevi) nu a avut o mare contributie la inmultirea lor si atragerea in spatii in care nu fusesera pana atunci. Pentru ca, serios vorbind, nu am vazut una in ani de zile si apoi puteai sa te alegi cu chestii din astea din zone efectiv fara verdeata (betoane, cum se spune).
    Asta imi aminteste de o poveste citita la Prietena Japoneza pe blog (poveste „SF”) - ce isi face omul cu mana lui....

    Revenind insa.. Cred ca liliacul va fi fermecator in casa - imi amintesti de copilarie si zile faine cand eram copilul florilor.
    Pup

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu știam chestia aia cu mirosul și căpușile. Dar stiam că animalele se tăvălesc in tot felul de chestii urțt mirositoare tocmai ca să respingă puricii. Probabil și căpușile, are sens ce zici tu. Noi îii ținem pe toți afară așa că nu-i spălăm decât foarte rara, eventual vara cu sampon special antipurici. Deci în majoritatea timpului au mirosul lor natural. Cu lalelele alea negre nu am porbleme, și nici cu Porto. Dar Fifi încă se duce la familia biologică și cred că de acolo colectează. Plus că pe la toate magazinele și farmaciile veterinare aud că e invazie de căpușe și că mulți căței în special au avut probleme.
      PS: am avut musafiri neașteptați duminică, dar dragi și cu drag primiți. Așa s-a dat programul peste cap că am și uitat că vroiam să pun liliac în casă.

      Ștergere
  2. Mi-ar plăcea să locuiesc la casă. Casa e pe lista dorințelor!

    RăspundețiȘtergere

Va mulțumesc pentru vizită!