Meniu

marți, 2 aprilie 2024

Jurnal de eu

 Îmi este din ce în ce mai dificil să țin pasul cu blogul și treburile curente. Încep să mă întreb cum am reușit anul trecut să am doar câteva restanțe la capitolul postări zilnice, dar bănuiesc că un rol important l-a jucat domnișoara cea mare care mă ajuta mult cu lucrările în grădină în această perioadă. Anul acesta, cu trei examene importante pe care le are de dat, nu-mi mai permit s-o întrerup de la învățat să mă ajute pe mine. E de ajuns că o chem cu cărți, caiete, laptop, orice are nevoie ea să stea în cameră cu mine când lucrez ceva. Chiar și acum când scriu, stăm amândouă la masă, fiecare cu laptopul ei văzându-ne fiecare de temele proprii.

Dimineață luasem decizia să renunț la provocarea asta zilnică și totuși, în seara asta când am deschis laptopul parcă îmi părea rău de pozele făcute fix cu scopul de a posta în fiecare zi. Da, pozele încă le fac zilnic, dar seara uneori sunt prea obosită să mai deschid laptopul.

Pentru azi vrusesem să scriu un jurnal de grădină, dar „cuțulușii” cum îi alintăm noi, s-au aliniat așa frumos pe canapea lângă mine, de parcă strigau, gata, acum e rândul nostru să ne pozezi, noi suntem vedetele zilei de azi. Și m-am conformat. Nero se uită cu teamă să nu fie certat, știe că nu are voie pe canapea, dar nu s-a urcat singur, i-au dat voie fetele. Bella nu are asemena ifose. Dacă ea vrea, nu prea contează permisiunea. Dar măcar ascultă dacă e certată. Spre cinstea ei, azi nici nu a trebuit să-i spun să se dea jos, a cedat din proprie inițiativă. Adevărul e că la ce călduri au venit așa deodată, preferă răcoarea podelei. Deja și pe afară caută umbra și nu mai stau lipiți de noi când facem treabă.

Încă sunt multe de făcut prin curte, e o explozie de „de toate”, de la pomi înfloriți, flori, buruieni și răsaduri, ce trebuie îngrijite, plivite sau răsădite. Din păcate chiar nu am reușit să mă ocup de pomi, cu toată documentarea mea. Va trebui să-i las anul acesta așa cum sunt și să tai via până nu înmugurește și ea. Mai am de mutat flori, multe de la casa cea veche, și sunt flori de primăvară, lalele, narcise pe care dacă nu le scot acum, nu la mai găsesc mai târziu. 

În plus trebuie să încep curățenia de Paște. Cineva mi-a spus odată că trebuie pentru această curățenie trebuie să deretici prin toate dulapurile. Nu sunt genul, sincer. Nu mi-ar ajunge luna să iau toate la mână decât dacă aș face doar asta, dar o curățenie generală în stilul meu tot se face, cu spălat perdele, geamuri, doar covoarele le las pentru la vară.

Știe cineva cum să lungească ziua, s-o facă mai mare de 24 de ore. Sau cum să renunț la somn?

10 comentarii:

  1. Tot ce stiu e ca abia astept sa vina octombrie ca sa imi recuperez ora de care m-a vaduvit sfarsitul lui martie :)))).
    Azi toata ziua am vrut sa iau laptopul sa scriu in jurnalul ... acela. Adica ieri.

    In primul rand sa nu uit sa salut si eu frumusete de abanosi!! 💗💗
    Am vazut imagini din curte la MFC - o minune !!

    Cat despre timp si poze - eu am facut un efort si mi-am programat aproape intreaga luna aprilie - adica am ciorne, chiar daca unele sunt goale sunt notate ziua si data, pentru ca altfel nu mai fac fata. Asa, daca am material am incercat sa pregatesc cateva articole din timp si sa imi ramana de facut doar poza zilei. Evident ca raman provocarile si transformarile, ca acolo nu am ce face, dar asta am facut. Mai ales ca acum la inceput trebuiau sa vina micii (si nu au mai venit 🙄)

    Pup cu drag!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am incercat cu programaea din timp a articolelor, dar nu prea îmi iese. Eu scriu despre pozele pe care le fac acum, peste ceva timp și uit ce emoție mi-a strârnit poza. Nici n-am avut timp să simt schimvarea orei. Ne-am mirat toți că ne-am trezit așa tarziu și buimaci. Eu astept totuși ziua aia cand nu vom mai modifica ora.

      Ștergere
    2. Ah nuu, nu chiar programare. Pentru ca e poza zilei si nu am cum. Nu.. fac doar ciornele (de ex la tc, pv, mfc, rio si citate incerc sa adaug textul care este comun. Daca am ceva material atunci pot sa adaug si poze (ca pentru joi la RIO, cand am pozele deja facute si mai am de adaugat poza zilei, pe care o voi face atunci si ceva text, sau daca am puzzle-uri si am vreo 2 disponibile - asa ca as putea incerca sa pregatesc macar pozele din timp .. vom vedea, deocamdata incerc sa profit ca pare a fi liniste sa .. dorm :D)

      Pupici

      ps: mie imi place cand se modifica ora... in octombrie :))))

      Ștergere
    3. Da, știu că tu faci poza în ziua respectivă. Nu cred că aș putea asa. Cred că jumătate din pozele puse sunt făcute în zilele anterioare articolului, maxim o saptămână în urmă.

      Ștergere
  2. Trebuie sa imi iau avant (si) la curatenie. Recunosc insa ca atunci cand imi propun prea multe, tot reusesc sa fac mai multe decat daca nu imi propun nimic. Asa ca, imi urez si iti urez spor la toate, intr-un mod bucuros!
    Pupici! ❤️😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stai să vezi că am pornit cu avânt la curățenie și am pus frână după o oră. De fapt m-am trezit într-o zi mult mai devreme și pentru că nu aveam somn, am început să fac curat la etaj. Doar o oră cât am avut timp până să plec la școală. Apoi dacă am coborât la parter ... apoi eu numai seara mai urc înapoi la etaj. Și uite că așa a rămas de două zile, cu porțiunea aia de hol pe jumătate aranjată. Mult spor să avem, să le facem pe toate.

      Ștergere
  3. Am uitat sa spun ca pozele sunt minunate. Imi dau seama cum sunt in realitate 'cutulusii' vostri!

    RăspundețiȘtergere
  4. De câțiva ani simt și eu schimbarea orei, înainte nu aveam treabă. Aș vrea să rămână neschimbată, dar la ora de vară. Este mai prietenoasă cu cei care muncesc 8 ore, iarna când ies de la serviciu este deja întuneric. Ajung acasă și nu mai am chef de nimic, este beznă și când plec și când ajung.
    Eu in decembrie am postat prima dată zilnic, a fost foarte greu și am perioade din an când nu aș putea face asta. La mine serviciul este de vină.
    In grădină lunile martie -aprilie sunt parcă cele mai aglomerate, poate chiar mai mult decât toamna.
    Și nu în ultimul rând, mă bucur să îi văd pe blănoși.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mie, schimbarea asta de oră mi se pare foarte neprietenoasă cu elevii, de parcă au nevooie de lumină dimineata pănă să intre la ore, când în general dorm.
      Da, chiar e dificil să postezi zilnic tot anul. Mai încerc, dar probabil tot așa vor fi perioade de pauză pe care le voi recupera după câteva zile.

      Ștergere

Va mulțumesc pentru vizită!