Meniu

duminică, 28 ianuarie 2024

Bucurii de ianuarie {4/2024}

 Iată-mă în al treilea an consecutiv că răspund cu „da” la provocarea lansată de IrinaBucurii de ianuarieajunsă acum la ediția a patra. Este o provocare lansată de  în ideea de a alunga ”întunericul și deprimarea” caracteristice acestei luni, ce urmeaza după strălucirea și veselia ”celei mai minunate luni ale anului”. Eu în continuare cred că ar trebui să facem în așa fel încât orice lună în care ne aflăm să o simțim ca cea mai minunată.

Ultima săptămână a acestei provocări a fost marcată tot de starea mea de sănătate, am ajuns până la urmă la medic și mi-a prescris antibiotic. Am fost recunoscătoare că s-a nimerit ziua liberă acum, nu am mai fost nevoită să ies din casă, lucru care a ajutat la recuperare.


Colțișorul meu confortabil 

Tot canapeaua din sufragerie e preferată de toată familia. Motanul nostru cel mai în vârstă trece și el printr-un nou episod de răceală. Săptămâna asta ne-am întrecut care din noi doi respiră mai greu. Se pare că a câștigat, motiv pentru care iar îl răsfățam și stă aproape toată ziua în casă.



Un proiect creativ 

Doar ceva miniscul, refacerea unul tablou cu ghiocei


Tratația săptămânii 

Am descoperit la Lidl o ruladă foarte gustoasă:

 

Plante/flori

Mi-am cumparat o plantă noua, doar pentru că pe etichetă scria „Red Cat”


Lumini și luminițe

Și aici o achiziție nouă, un set de lumini care se atașează de oglindă, dar eu am de gând să le folosesc la masa de craft


Grija de sine

Doar am avut grijă să-mi iau tratamentul la timp.


Rugăciune/Recunoștință/Meditație/Jurnal

 Cea mică și-a dorit să țină și ea din nou un bullet journal, așa că i-am modificat agenda de anul trecut să se potrivească cu calendarul de acum:


22 de comentarii:

  1. Ce frumoase sunt toate, sa va bucurati de ele! Multa sanatate!! Duminica frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  2. Interesantă noua ta plantă „Red Cat”. M-a amuzat denumirea, dar și faptul că ai cumpărat-o din acest motiv. Am avut și noi o pisicuță cu blănița de aceeași culoare cu a motanului vostru. Miaunica. Am găsit-o la câteva zile după naștere, nu avea nici măcar ochii deschiși, am îngrijit-o și am iubit-o vreme de șapte ani, când din păcate a murit.
    Îmi place mult tabloul cu ghiocei. Te grăbești un pic spre primăvară? :)
    Sănătate multă îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Știu că existită o plantă numită „mâțișori”. Sau la mugurii de salcie li se spune așa? Dar la „mâțișorii” aceea m-a dus cu gândul planta aceasta.
      Într-un fel da, aștept primăvara. Încă nu e posibil lucrul afara, așa că profit să fac crafturi de primăvara acum.

      Ștergere
    2. Da, ai dreptate, mâțișori de salcie. Nu m-am gândit niciodată că numele le-ar veni de la pisici. :))
      Vine ea și primăvara. Numai mâine nu-i poimâine. :)

      Ștergere
    3. Tocmai am văzut pe la tv că mai durează iarna un pic. Cred că mi se pare dificilă doar din cauza episodului de răceală de acum că orice ieșire afară este...dificilă pentru gât.

      Ștergere
  3. Sa folosesti cu drag si spor luminitele si sa va fie de bine achizitia dulce! Uite ca nici eu nu m-am gandit ca matisorii de salcie ar avea ceva in comun cu matzucii mici (nu am diacritice pe calculator). Din crengutele alea iti vor creste ditamai salciile daca ii plantezi in gradina mai incolo. Si multa sanatate, si tie si matzisorului pufos de pe canapea!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aoleu! Eu speram să fie un arbust mic de ghiveci. Mă aleargă soțul când l-o vedea. Salcile îmi trebuia mie să cumpăr!

      Ștergere
  4. Minunate luminile!
    Imi plac mult mâțișori! Se pot face multe aranjamente de primăvară cu ei!
    Imi place ideea de jurnal, de bullet journal! Pentru cei mici, e un exercitiu de scriere!
    Multa sănătate!
    Spor, inspirație și bucurii!

    RăspundețiȘtergere
  5. Dupa trei reincarcari de pagina, m-a lasat sa comentez...
    Red cat? S-ar puteasa fie ce e aici: https://www.oneclickplants.co.uk/products/salix-gracilistyla-mount-aso-shrub-pussy-willow-i-am-red-cat-3l
    Ajunge la vreo trei metri. Este un fel de arbust stufos.
    Nu stiu cum vei folosi lumina aia pe masa ta. Banuiesc ca iti trebuie un suport, ceva.
    La rulade nu ma uit, dar daca zici ca e buna...
    Sanatate multa pentru voi toti! Pupici!❤️😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oare chiar trebuie s-o las să crească atât? Nu voi putea oare s-o tot tund să rămână la o înălțime mică? Acum sincer, ce Doamne Iartă-mă căuta un minighiveci cu un dita-mai copacul lângă primule? E adevărat că eu sunt aia care nu a citit, nu s-a documentat, dar pe bune! Dacă aș fi fost într-un magazin de profil mai înțelegeam, dar în hipermarket? Mulțumesc de lămuriri Suzana.
      Am un suport pe care am atasată o alta lampă, cu lumină suficientă pentru lucru, nu pentru poze. Cu asta vreau să fac un fel de mic studio foto.

      Ștergere
  6. Sanatate, si tie si motanului ♥
    Coltisorul vostru e perfect!
    Felicitarea cu ghiocei este dragalasa. Spor si placere!
    Prajituri cumpar foarte rar din comert. Sa aveti pofte!
    Mâtisorii roz sunt adorabili! ♥
    Interesante lumânarile acelea!
    Sa ai mare grija de tine ♥ Noi mamele, ne punem de multe ori pe ultimul loc...
    despre Bullet journal acum aud pentru prima data!

    Numai bine va doresc! ♥

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am mai scris de Boullet Journal, găsești pe blogul meu sub eticheta asta. Eu țin o varianta foarte simplificată. Pasionații fac o adevărată artă din acest organizator.

      Ștergere
  7. vaaai, si eu am avut probleme... am rezut ca internetul meu face figuri, dar exact a la Suzana... abia am putut publica ce am scris la comentariu!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu știu de ce tot apare problema asta. Mi se mai întâmplă și mie uneori, dar nu atat de des ca Suzanei. Eu nu am schimbat nimic în setări, doar am adăugat un blog în listă.

      Ștergere
  8. Primul meu gand cand am ajuns la planta a fost Matisori... ah, chiar, uiet ca nu facusem legatura cu ... pisicile :)))) Rosu nu am vazut, dar pe gri, sau galbui da. Vai - in copilarie bunica mea Ligia cumpara grengute (aduceau in Piata ...) si punea in vaza ... rezistau pana mergeam pe acolo si apoi ajungeau pe post de materie prima :)). A nu se intelege ca eram distrugatoare, nu..ceream voie - ma multumeam cu ce primeam, pastram..
    Am fost entuziasmata cand i-am vazut pe Bran prima data.

    Multa sanatate!! Cu asta ar fi trebuit sa incep dar m-au deturnat matisorii... :D Cat e de dragut cum doarme pe perna... asa il tineam si eu pe Dodo.. cand dormeam. Si pe Kouki il tin de labuta :D Sunt atat de draguuuuti. Sa ne fie sanatosi si noi sa fim sanatosi.

    Nici eu nu am reusit sa fac cine stie ce saptamana asta - in afara de ceva la care am gresit asa ca deocamdata e pus in cutia cu sa vedem ce vom face. Si niste tentative de creatii cu sarma plusata. Ah da.. si am mazgalit cu creionul si un stilou cu cerneala rosie.. incercand sa fac ceva „caligrafic” :))).

    Intr-un timp faceam si eu rulade.. arata f bine :D Si becurile sunt faine - sa le bucuri de ele :*
    Puuup

    ps: eu cu bullet jurnal am inca mici nelamuriri.. dar pare foarte interesant :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cutia cu „vedem ce vo face”...nu am una anume, dar am destule încercări neterminate dintr-un motiv sau altul. Mi-am propus ca anul acesta să încerc să mai finisez din ele.

      Ștergere
  9. Sanatate multa Mniko.
    Tare dragalas este tabloul cu ghiocei. Mai avem putin si vine si primavara.
    Sa folosesti cu spor luminitele, sa faci multe lucruri frumoase.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc Ioana. Azi chiar am simțit miros de primăvară în curte, acel aer rece care se încălzește sub razele soarelui.

      Ștergere
  10. Însănătoșire grabnică! Interesantă această provocare!
    Imi place planta foarte mult!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc Mihaela. A fost ultima postare pe acest an din cadrul acestei provocări, ianuarie se va încheia in curand.

      Ștergere

Va mulțumesc pentru vizită!