Meniu

joi, 30 noiembrie 2023

Lumânările lunii noiembrie - Reflexii în oglindă (40)

 În luna octombrie, odată cu provocarea Căminul meu, un colț de rai, ne-am format un obicei de a aprinde zilnic câte o lumânare, obicei pe care l-am cotinuat și în luna noiembrie. Am luat pe rând diverse lumânări, parfunate sau nu, le-am aprins și ne-am distrat urmărind modul de ardere. De departe, cea mai distractivă a fost lumânarea în formă de stea. 

Lumânarea este aprinsă de cea care se așează prima la masa din living și știe că va sta mai mult acolo, fie doar să se odihnească, fie să lucreze ce are de lucrat.

Fotografiile le-am făcut însă pe același raft pe care pozam felicitările, doar că nu-l eliberam, obținând astfel reflexii în cupola de sticlă ce conținea un decor de toamnă.



Vom continua și în decembrie cu aprinderea unei lumânări, deja am ales un set de advent pe care să-l folosesc. Îl am de mult, dar nu am aprins niciodată un astfel de set. Chiar sunt curioasă dacă ține toate cele 24 de zile.


Pozele sunt din arhiva personală
Pentru rubrica Reflexii în oglindă, inițiată de SorinN și redeschisa de Carmen
Recomandare
„Dacă dorești să participi, publică într-un articol pe blogul tău, 
o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai văzut în „oglindă”(poate fi și cea retrovizoare) 
și înscrie articolul în tabel


6 comentarii:

  1. minunata aceasta postare! Câta lumina, câta caldura, ce de refelexii! Bravo Niko, superb!

    RăspundețiȘtergere
  2. Bine ca e deschis jocul mai mult, ca inca nu m-am hotarat ce si cum!
    Minunate luminile! Sa ne fie in sufletel cat mai multa!
    Pupici! ❤️😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și eu mă bucur că avem mai mult timp să ne gândim la reflexii. Uneori mă trezesc miercurea seara că eu nu am material pentru postare si incep să rasfoiec galeria foto.
      Pupici!

      Ștergere
  3. O atmosfera calda si placuta. Jocul lumanarelelor este tare frumos - stiu ca si noi mai faceam asa candva.
    Am acum lumanarici, dar sunt in decoratiuni - daca nu uit, poate fac poza :D. Chiar mi-am adus decoratiunea mea felinar din camera, in sufra... si acum, uitandu-ma la pozele puse de tine, am deschis-o :D
    Pupici cu drag!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Încă nu am inceput să aduc decorațiunile, poate în weekendul acesta, dacă nu sigur în următorul.

      Ștergere

Va mulțumesc pentru vizită!