Meniu

marți, 31 octombrie 2023

Lumânări din tub de hârtie

 În cadrul transformărilor creative din noiembrie, tema numărul trei este dedicată decorului de Halloween realizat din tuburi de hârtie.

Am văzut acum ceva timp un filmuleț cu realizarea unor lumânări de Halloween fix din tuburi de hârtie. În filmuleț se folosea pistolul cu silicon pentru a crea impresia de ceară topită și apoi se vopsea totul. Cum nu aveam timp nici să se usuce și nici un spray de vopsea neagră, am apelat la alte resurse, și anume, hârtia creponată neagră. Inițial am vrut să o lipesc cu bandă dublu-adeviză, dar în final tot la pistolul cu silicon am apelat și eu.







Materiale folosite:

- tuburi de hârtie de dimensiuni diferite
- carton
- lumânări tip pastilă, electrice
- hârtie creponată neagră
- hârtie/ziare






Mai întâi am stabilit ce tuburi folosesc. Le-am tăiat la diferite dimensiuni, neregulat în partea de sus pentru a crea ideea de lumânare topită










Tuburile astfel pregătite, le-am umplut cu ghemotoace de hârtie ( coli de scris folosite). Pentru fiecare tub am pregătit și un cerc din carton care să fie suportul pe care va sta lumânarea electrică








Am îmbrăcat în hârtie creponată neagră fiecare tub și fiecare cerc de carton.

Apoi le-am lipit unul de altul cu ajutorul pistolului cu silicon. Astfel lipite, le-am așezat pe un carton și am trasat conturul bazei. 



Am decupat baza trasată astfel, două bucăți am făcut. 


Fiecare bază am îmbrăcat-o în hârtie creponată și apoi le-am lipit una de alta, apoi de tuburile de hârtie. 
Pentru a astupa lipirea de la baza, am realizat un şnur de hârtie prin răsucirea benzilor de hârtie creponată pe care l-am lipit pe conturul bazei. 



La final am îmbrăcat în hârtie creponată și lumânările electrice. Nu sunt lipite, doar împachetat ca să pot avea acces la butonul lor de aprindele.

Am așezat câte una în fiecare tub-lumânare realizat și le-am aprins pentru poză.

12 comentarii:

  1. Exact la timp pentru decorul acestei seri!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce tare!! (stau si ma intreb daca am vazut hartie creponata neagra in micul meu set - dar nu imi amintesc deloc de negru (stiu insa ca am vazut alb)... :)))) Nu de alta, dar arata tare fain! Iar decoratiunea este super tare - imi place ideea pe care ai avut-o - e un pic spooky, dar nu foarte si poate fi folosit in multe alte decoruri :D.
    Felicitari :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ar fi fain un astfel de set și pentru Crăciun, unul cu fetru alb și cu auriu. Poate voi incerca.

      Ștergere
  3. Ce idee geniala! Super decor pentru Halloween 🎃👻🕸️🐈‍⬛✌️ Happy Halloween 😘

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce idee deosebita! O lumanarica ca la tine am vrut sa o pun sub tubul de carton.
    Arata fain grupul. Numarul are vreo importanta? Parca ai format niste trepte luminoase!
    Seara frumoasa si zile inspirate, draga Niko!❤️😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu, nu are o importanta numarul lumânărior sau eu cel puțin nu știu să aibă. Am ales din tuburile pe care le aveam și le-am tot pus unul lângă altul până mi s-a părut că se așează frumos.
      O seara plăcută și ție.

      Ștergere
  5. Genial! Multe idei interesante am aflat pe blogul tau.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc. Cu acest scop am și făcut blogul inițial, pentru a împărtăși idei de craft.

      Ștergere
  6. Arata extraordinar de frumos! Nu mi-as fi dat seama ca sunt din tuburi de hartie, vazand ansamblul pe undeva! Excelenta idee si excelenta realizare! Felicitari! 💐

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc. Mă străduiesc să recuperez temele de luna trecută. Ca să fiu sinceră aș vrea să recuperez tot ce nu am făcut anul acesta, dar deja pare un proiect greu de realizat.

      Ștergere

Va mulțumesc pentru vizită!