La pescuit - Reflexii în oglindă (25)

 În minivacanța ce tocmai a trecut am profitat de o ofertă neașteptată și am plecat la pescuit pe lacul Razim sau Razelm, cel mai mare lac din România, situat în Delta Dunării, județul Tulcea. Cândva demult comunica cu Marea Neagră, multe specii de pește venind aici să depună icre, dar odată cu indiguirile de prin 80 aceste căi de cominicare au fost închise. Primind apă din Dunăre prin brațul Sf. Gheorghe si prin câteva canale, acum a devenit lac de apă dulce.

Noi am fost într-un resort de pe malul lacului la care se ajunge din Jurilovca. De aici se poate lua și vaporașul pentru a ajunge la Gura Portiței, fâșia de plajă ce delimitează lacul de mare. 

Am mai fost acum câțiva ani în zonă, am stat atunci la niște căsuțe pe malul unui canal. Acum nu am mai găsit loc la căsuțe, ci doar în hotel. Am găsit locul foarte schimbat de ceea ce știam, Nu mai e pontonul dormitor și nici cherhanaua la care am mâncat data trecută. Am aflat că data trecută noi am fost de fapt la alt proprietar care a vândut totul acestui hotel. Înțeleg motivele pentru care nu a mai ținut cherhanaua, i-ar fi făcut concurență serioasă, prețurile restaurantului de la hotel fiind puțin cam piperate. Am avut varianta celuilalt resort, care văd că încă rezistă. Nu știu cum sunt facilitățile de cazare de acolo, dar mâncarea a fost excelentă.

Nu mă pot plânge prea mult de hotel, calitate, personal amabil, curățenie, multe facilități gratuite: hidrobicicleta, piscină, biciclete. Erau și ATV-uri, dar eu nu am încercat, pescuit oriunde doreai.

Camerele frumos decorate, deși cam micuțe. M-am învățat cu cele mari spațioase, cu o masă pe care să pot pune laptopul.

Mi-am dat seama că indiferent de cât de frumos și elegant a fost hotelul, nu e tocmai ce ne trebuie nouă când mergem la pescuit, fie el pescuit sportiv. Mi-a lipsist să pot ieși eu dimineața pe malul lacului, când se ivesc zorii și să arunc bâțul în baltă. Sincer, nu aveam starea necesară să cobor la mașină, să iau undițele și să caut un loc de pescuit. Nu mai spun că nu prea erau pescari, poate la căsuțele cu ponton pe care nu le vedeam de la hotel. Aveau un fel de minibus deschis, vreo 7-8 locuri cu care se duceau să aducă la masă oaspeții de la căsuțe. Totuși, îmi amintesc că noi am stat la una din cele mai îndepărtate și mergeam pe jos până la masă.

Marele meu necaz în această minivacanță a fost o durere de măsea pe care o țineam eu sub control cu ceva calmante, dar s-a combinat ea cu ceva că aveam probleme și cu urechea de pe partea respectivă. Nu am putut să suport nici cea  mai mică pală de vânt care să ajungă la ureche, iar la micul dejun, aerul condișionat era de ajuns să mă trimită urgent înapoi în cameră.

De altfel cam în cameră mi-am cam pretrecut tot sejurul. Am avut totuși o priveliste superbă și chiar și din pat vedeam lacul reflectat în oglindă. Ce a  fost bun din acest repaus forțat e că m-am odihnit cu adevărat fără să fac nimic și mi-am încărcat bateriile.

Camerele aveau un mic balcon pe care cu greu puteau ieși două persoane. Măsuța și două scaune erau ideale să stai seara la un pahar de vin și să admiri luna oglindită în lac.

În tot acest timp fetele s-au bucurat de piscină, plimbări cu bicicleta sau hidrobicicleta.

Cu tot disconfortul meu creat de starea de sănătate, aveam perioade în care puteam să ies, două maxim trei ore. Am profitat într-o după amiaza să merg la pescuit. De obicei, la pescuit eram cea care avea baftă să prindă pești mai mult ca ceilalți. De data aceasta m-a întrecut cea mică. Ea a fost și prima care a prins un pește, și cea care a prins cei mai mulți. Dacă nu mă înșel, e prima dată când merg undeva unde e obligatoriu pescuitul sportiv. Parcă nu are așa mult farmec pescuitul fără să aduni peștele prins. Am mai fost odată pe un lac unde dădeam drumul peștelui doar pentru că era extrem de mic ( 3-4 cm). Doar așa ceva am prins atunci.

Nu am putut sta mult la pescuit, chiar dacă am purtat apărători pentru urechi. Când a început vântul imediat am simțit și, cu toată părerea de rău, a trebuit să plec, chiar dacă am încercat să rezist cât mai mult. Nu vroiam să-i iau pe ceilalți forțat de la pescuit. La cât de rău mi-a fost seara, nu am mai încercat să merg în altă zi. Dar măcar am avut parte de o ședință de pescuit cu vreme bună și am putut prinde niște reflexii minunate în apele lacului.

 

Pozele sunt din arhiva personală

Pentru rubrica Reflexii în oglindă, inițiată de SorinN și redeschisa de Carmen

Recomandare

„Dacă dorești să participi, publică într-un articol pe blogul tău, 

o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai văzut în „oglindă”(poate fi și cea retrovizoare) 

și înscrie articolul în tabel”