Meniu

sâmbătă, 8 aprilie 2023

Jurnal de grădină (4/23)

 💦 Sâmbătă, 8 aprilie, început dimineața, cumva contra timp, să vedem când voi reuși să termin.

💦Vremea este și azi schimbătoare, cum a fost toată săptămâna, dar preponderent ploioasă și friguroasă. Acum burnițează, nu mult, n-ai nevoie de umbrelă, dar nici nu scapi neudat. Au fost zile în care nici nu credeam că se va mai opri. 

💦Starea de spirit e...depinde la ce mă gândesc. Programul devine tot mai încărcat cu sărbătorile ce se apropie. Curățenia în casă ... deși mi-am propus ca acest an să nu mă mai stresez cu scuturatul prin orice colțișor, anii de zile în care am tot făcut-o scot la suprafață instictul de a face exact asta. Vremea nefavorabilă lucrărilor de afară mai pune și ea bețe în roate. Nu mă stresează atât de tare, doar observ diferențele față de alți ani. Tot ce îmi pare rău e că nu am reușit să văruiesc pomii, era un fel de pregătire a grădinii pentru sărbătoarea Floriilor de mâine. În principiu ar mai fi ceva timp dacă s-ar opri ploaia dar avem programată o deplasare la niște prieteni în acest weekend.

💦 De atâta ploaie, turturelel sau guguștiucii (după caz) se adăpostesc pe pervaz.



Între timp, melcii se bucură din plin de atmosfera asta.


💦 La începutul săptămânii am încercat să scot afară ghivecele cu flori de pe verandă. Le-a prins bine dușul în ploaie, dar le-am strâns repede înapoi când am văzut prognoza meteo cu coduri de vând și frig.



💦 Am încercat să tot fac poze în timpul săptămânii, dar cu frigul și ploaia nu au ieșit prea grozave. Zambilele încă mai rezistă, încă mai îmbodobesc frumos grădina.


Au început să înflorească lalelele, însă tot din cauza frigului, florile stau închise. Oare o să țină mai mult dacă nu se deschid la maxim?



  


Am descoperit la o doamnă o lalea pestriță.


💦Alte noutăți printre flori - niște steluțe care nu știu exact cum se numesc, deși cineva le-a numit Ceapa Ciorii, mie mi se par total diferite de ce arată google. Au floricele în genul Volburei (Rochița Rândunicii) cu petale unite, dar cu colțuri și sunt albe cu bleo. Frunzle par fire de iarbă și stau verzi și iarna ca la Măscari (Zambiluțele Chinezești). Înfloresc mereu primăvara și se înmulțesc singure. La mijloc este Anemona, singura din cei 5 bulbi plantați inițial și care răsare an de an tot mai frumoasă. Ultima poză, o surpriză frumoasă - Pasnseluțe mici care au răsărint  singure în ghiveci, probabil din semințele celor de anul trecut.

  

Nu în ultimul rand, mixandrele/micsunele care îți au perioada de înflorire maximă în Săptămâna Mare. Și anul acesta par să se fi potrivit la fix.


💦 Gutuiul japozez e o splendoare:


Tot acum e vremea merișorului de miere/pom de stafide:

  



Și vișinul își arată primele flori:


Grădina de legume înverzește - urzicile sunt numai bune de adunat. Între timp plantele aromate încep să crească frumos. Am pozat doar leușteanul, dar m-am ocupat printre picături de ploaie de rondul lor, am mai mutat, curațat, înmulțit. Mai trebuie să pun niște pătrunjel de frunze.

 

💦 Alte lucrări prin curte : am terminat oarecum de curățat pomii. Am găsit niște pui de măr dulce pe care i-am plantat la fel ca pe puii de păr, în speranța că voi putea altoi anul viitor.  Între timp soțul a tocat toate crengile adunate și le-a depozitat pentru a fi folosit la vara/iarnă pentru foc.

 

💦 Nu am reușit să mai pun și alte răsaduri, dar cele de ardei și vinete din casă se dezvoltă bine. În curând le voi putea repica și muta în solar ca să crească până vor fi destul de mari pentru grădină (și vor avea parte și de o vreme mai calduroasă).


💦Nu prea multe săptămâna asta din partea mea, dar natura se descurcă și singură de cele mai multe ori. Pe săptămâna viitoare cu, sper eu, mai multe noutăți din grădină.

13 comentarii:

  1. o singura lalea mi-a înflorit, însa curtea mea e plina de narcise, zambile, zambile salbatice si in ultimele 4 saptamâni nu am vazut cerul albastru decat doua zile. În rest a fost fiecare zi, gri în gri.
    Ghivecele înca nu le-am scos, speram ca de saptamâna viitoare temperaturile sa fie mai moi, atunci vomm scoate ghivecele...
    Gradina ta arata grozav! Iubesc visinele... visinii sunt atât de rari! Aici in Germania aproape ca nici nu gasesc!
    Un weekend minunat sa ai! ♥

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi-ai amintit de o lună de toamnă acum foarte mulți ani după ce m-am mutat la țară, o lună în care a plouat zi de zi și în care nu am văzut soarele deloc. Prima rază de soare o țin minte și acum, am sărbătorit-o la propriu, dansând prin sufragerie.
      Îmi plac vișinele dar nu așa ca fructe direct din copac. Le prefer prelucrate sub formă de dulceață și sau fructe pentru plăcintă și sirop. Cu vișinul însă am o mare problemă: unde crește el nu mai lasă loc de nimic altceva sufocă tot. Nu chiar imediat, dar în timp...

      Ștergere
    2. Mie imi plac visinele asa, natur 😍

      Ștergere
  2. Ce regal floral aici! Iar pestrite nu am vazut pana acum.
    O zi minunata de Florii, draga Niko! Doar bucurii! 😘❤️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iar se joacă bloggerul cu noi. Intrase la moderare mesajul tău, deși eu am moderare doar pentru postările mai vechi de o săptămână.
      Nici eu nu am mai văzut pestrițe până la această doamnă. Și dacă nu mi-ar fi spus că sunt lalele aș fi crezut că e o floare care seamănă, un fel de clopoțel pentru că ține cupa în jos, nu în sus precul laleaua clasică.
      Numai bucurii și la voi să aducă Floriile.

      Ștergere
  3. Ohhh dar a fost un adevarat „festin” de verde si de sanatate. Ti-am spus ca eu abia astept jurnalul de gradina. :D
    Florile sunt superbe - apropo de lalele, eu asa stiam (cel putin si din ce am observat) ca daca nu sunt foarte deschise tin mai mult timp. :D
    Vai, la noi, pe vremuri cand Simfonia Lalelelor nu era doar targ de vanzare de flori importate (preponderent) si cand aveam inca multe sere locale (in tara) era absolut fabulos!!! Am avzut lalele negre... sunt ceva.. wooooow. Crete... Vai dar ce minunat era!! In ultimii ani am evitat SL pentru ca majoritatea florilor erau din import si foarte tratate... se simtea in aer cand treceai prin zona unde erau expuse un miros foarte greu.

    Mai recent am avut de la ai mei cumparata o salcie de la simfonie.. micuta - sigur mai am poze. Sper ca anul acesta sa imi aranjez iar balconul (care acum e cam jungla... saptamana asta am vrut sa intru sa aranjez, dar de luni m-au luat.. hahaha). :D

    Floricelele acelea cu frunzele ca iarba sunt superbe. La fel si anemonele (am avut si eu dar alb cu violet cumva - preferatele lui Mami). Cat despre panselute - le ador. Am avut si eu :D.

    Cred ca l-am auzit pe Tati zicand ceva de arbore stafida :D. Probabil ca a luat si el (are si un Kaki si... mai era ceva, dar nu mai stiu ce. Plus aronia... :))) - ah da si un gutui mic, dar nu japonez). Crenguta mea de visin din casa a sucombat.. nu ca m-as fi asteptat sa prinda radacini si sa o pun in ghiveci (sau... hahaha).
    Tin pumnii sa se prinda si sa fie ok pomisorii mici - sa poti sa ii altoiesti :D.

    Arata foarte bine si urzicile si leusteanul (apropo.. nici leuseteanul nu il mai suport - si adoram ciorba de perisoare.. pfff - probabil fiindca e asa de puternic). Iar rasadurile sunt minunate!!

    O fila bogata cu vesti bune - asta eu. Si m-am bucurat mult. Apropo de tocat crengute - ti-a taiat si tie cateva rondele? :D :)))))) Nu ma pot abtine.. eu am primit anul acesta inca doua (in afara celor folosite la mini gradina). Am fost super happy.

    Ps: melcii aia in gradina... cred ca as merge cu viteza melcilor din cauza lor :))))). Ca sa nu ii calc, evident.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucură ceea ce spui dspre lalele. Mi-ar plăcea să e văd mai mult timp acolo. Am avut lalea neagră, din păcate am pierdut-o. Lalelel crețe sper să răsară anul acesta. Eu le spuneam crocodil că bobocii lor seamănă cu niște guri de crocodil.
      Păcat de treaba cu leușteanul. Mie a început să-mi placă din ce în ce mai mult în ciorbe, mai ales în ciorba de miel. Doar co nu trebuie pus mult că devine amar.
      Nu, nu mi-a tăiat nimeni rondele. Soțului meu nu-i pac activitățile mele creative, ocupă timp și spațiu. Dar mi-am luat un fierăstrău mic cu acumulatori și probabil ă să mă ocup singură de acest aspect cand voi dori.
      Eu pe melci îi trec strada = îi arunc peste drum într-ogrădină neîngrijită. Adică îi aruncam, acum nu știu ce o să mai fac că se contruieste o casă acol, deci am vecini noi, dar am și meci mult prea mulți care distrug mult.Sub mormanul de crengi cu frunze rămas din toamnă de la tăierea unui vișin am găsit acum cel puțin 20. Momentan i-am lăsat acolo că e o zonă necultivată, dar când îi găsesc prin căpșuni....

      Ștergere
  4. Deși vremea nu este prea plăcută, vă bucurați de o varietate de culori, peste tot ❤️
    Vă doresc multă sănătate 👍❤️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Într-adevăr, primăvara chiar este anotimpul culorilor, iar griul zilelor ploiase scoate în evidență curcubeul florilor.
      Multă sănătate și ție!

      Ștergere
  5. Recunosc ca astept postarile tale de sambata sa ne faci turul gradinii! Sper sa nu renunti la aceasta rubrica. Lalelelor le place vremea racoroasa si umeda, asa ca vor pastra mai mult timp petalele.
    Laleaua pestrita este o floare superba dar nu e chiar o lalea, se numeste fritillaria si face parte din familia crinilor. Sper sa nu te superi ca vin cu adaugiri. E foarte frumoasa, trebuie sa caut si eu ca nu am asa ceva. Ca de obicei ai avans 1-2 saptamani, noi am ramas tot la zambile si narcise. Dar nu e de mirare, toate dealurile din jur sunt pline de zapada.
    Pff, leusean nu am ca nu ne place 😂 toata lumea se mira.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Într-adevăr, nu e chiar lalea, dar nu e nici crin. Atât ea (fritillaria) cât și laleaua (Tulipa) dar și crinul (Lilium) sunt genuri ale aceleeași familii (Liliaceae). Se pare că e o planta protejată fiind pe cale de dispariție. Pentru că îți dorești o lalea pestriță, poate te intereseaza articolul acesta(pare plin de informașii utile): https://www.libertatea.ro/lifestyle/laleaua-pestrita-plantare-si-ingrijire-3485324
      Am avut o perioadă în care nu suportam leușteanul, asta până am descoperit că folosit în exces devine amar și de-asta nu-mi plăceau mâncărurile cu leuștean. De când sunt eu cea care stabilește cantitatea de leuștean și în ce fel de mâncare îl folosesc, a început să-mi placă aroma pe care o dă în ciorbe de exemplu.

      Ștergere
  6. Mi-ar plăcea să locuiesc la casă!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E frumos la casă, dar e și de muncă, chiar dacă decizi să nu cultivi ceva, tot trebuie întreținută curtea. Însă nimic nu se compară cu posibilitatea de a bea o cafea afară în soarele dimineții în tril de păsărele.

      Ștergere

Va mulțumesc pentru vizită!