Meniu

sâmbătă, 1 aprilie 2023

Jurnal de grădină (3/23)

🧊 Sâmbătă, 1 aprilie

🧊 Vremea a fost foarte schimbătoare în ultimele 7 zile. Am avut parte de zile foarte călduroase, zile ploioase și zile de-a dreptul friguroase, cu îngheț.

🧊 La sfârșitul săptămânii trecute, în week-end mai precis, am profitat de vremea bună să mai aranjăm câte ceva prin grădină. Cu ajutorul fetelor am mutat un trandafir, o tufă de iasomie și niște pui de păr care sper să se prindă să-i pot altoi anul viitor. Mai am pomi altoiți, dar nu i-am altoit eu. De obicei chemam pe cineva care se pricepe. De data asta aș vrea să încerc eu. Mai citisem de o perioadă de altoire prin iunie, dar trebuie să mă documentez mai  mult pe subiect.

🧊 Luni dimineață a început să se răcească vremea, dar chiar și așa, am profitat de zilele libere ale domnișoarei mai mari și am ieșit la treabă. Spre bucuria noastră am descoperit că mazărea a răsărit aproape toată.


Apoi am trecut la plantat : ceapă, usturoi, morcov, pătrunjel și păstârnac. Am avut și ajutoare de nădejde, toate patrupedele noaste au fost pe lângă noi, deși cățeii a trebuit să-i scoatem din grădină că Bella începuse să cerceteze brazda de mazăre.



  

🧊 Miercuri părea că vremea se îndreaptă. Am descoperit pui mici de liliac cu boboci.


Și coacăzul roși plin de flori.


🧊 Joi, s-a schimbat vremea total. Am fost chiar surprinsă să văd -6 grade celsius în termometru. Dimineață la ora 6, când plec de acasă, nu prea am fost atentă la ce e prin curte, doar am remarcat cerul și minunata poluare de la rafinărie. 


Când m-am întors acasă am văzut „dezastrul”: cișmeaua înghețată, plus apa prin găleți (aveam o găleată cu unelte puse în ea să se umfle cozile).


 

🧊 Mai rău a fost cu plantele. Magnolia stelată cea mai afectată, ea și caișii care erau în floare.


Magnolia mov nu părea la fel de afectată, dar încă nu înflorise total.


🧊 Vineri a fost o zi foarte aglomerată, cu multe lucruri de făcut, rezolvat, așa că mă bazam pe ziua de azi pentru a mai face câte ceva prin grădină, măcar după-amiază că dimineața a fost ocupată cu ceva deplasări. În drum spre mașină am mai reușit să fac câte-o poză, spre norocul meu că doar cu astea am rămas pe ziua de azi. De pe la mijlocul dimineții a început ploaia și cu ceva pauze relativ scurte, a ținut-o toată ziua într-o burniță.


Dimineață am verificat de pe fereastră caișii. Cei doi din drepta care înfloriseră înainte de îngheț par atât de triști. Nu cred că vor mai face vreun fruct anul acesta. Dar surpriză, al treilea cais, cel din stânga care nici anul trecut nu a fost rodnic, acum e plin de flori.


Chiar și magnolia stelată pare că începe să-și revină:


Tufa de iasomie pare că s-a obișnuit unde a fost mutată și se văd frunzulițe deja.


În rest, florile par să fi rezistat destul de bine perioadei de îngheț:

 

 



 

Sper ca săptămâna viitoare să pot lucra mai mult prin grădină.

14 comentarii:

  1. Vad ca pufoasele au vrut si ele sa te ajute!
    Sper ca bilantul sa nu fie totusi prea crancen la copacei.
    Ma tenteaza si pe mine o iasomie. Crezi ca ar rezista in ghiveci?
    O zi buna maine si o saptamana usoara, Niko!😘❤️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. pufosele alea portocalii ajută mai ales la scos arbagicul din pământ😅. Dar de obicei ne țin companie prin grădină. Cel mai mult ar ta Câinii langă noi, dar deși Nero a cam învățat pe unde poate și pe unde nu poate să meargă, cu Bella e altă poveste. Pentru ea potecă e drumul cel mai drept.
      Cu iasomia - nu prea văd cum ar putea evolua la ghiveci. Este o tufă-arbust. Sunt lastari care cresc si 2 m într-un an. Nu știu sigur dacă nu cumva există și vreun soi de iasomie mai pitică care s-ar putea preta la crelterea în ghiveci. PS: la bunica mea, la aceasta iasomie i se mai spune Lămâiță.

      Ștergere
  2. Super pozele din micul vostru univers parfumat. Ati avut ceva spor si ajutoare la grădină...
    O săptămână cu mai mult spor mai ales că se termină în vacanță!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumim. Abia asteptam vacanța să mă organizez cu pregătirle pentru sărbători, dar mi-e teamă că nu pot face prea multe ca la carte mai ales că sunt necesare două deplăsari ăn alte județe în acea perioadă. Vom vedea cum ne descurcăm și cu vreme a ploioasă și cu organizarea treburilor. Mult spor și la voi.

      Ștergere
  3. eu nu ma mai supar, vremea este oribila insa incerc sa ignor si sa fac din fiecare zi ce se poate mai bine ☺☺☺ De aproape o luna, ba ploua, ba e grindina, ba lapovita si in permanenta bate vântul într-un hal fara de hal! Normal ca gradina mea nu a facut progrese! Si cele câteva narcise curajoase au fost facute una cu pamantul... le-am cules si le-am pus în vaza, macar asa sa ne bucuram de ele.
    La noi este obiceiul de a împodobi copacii sau arbustii cu oua de plastic. Uraganul acesta m-a impiedicat si zi de zi mi-am spus "lasa ca poate mâine o sa fie mai bine" dar... nu! Asa ca ieri, îmbracata corespunzator (pelerina de ploaie cu gluga, caciula, manusi, cizme de cauciuc) am iesit si am decorat curtea. Câtiva vecini au reusit deasemenea, cartierul arata asa frumos, împodobit în asteptarea Sarbatorilor Pascale.
    Daca nu sunt flori, macar sunt oua colorate ☺☺☺
    Frumoasa gradina ai si vad ca maaaare! Ai de lucru, nu gluma!
    Noi am hotarât ca nu vom pune legume, doar flori. Avem un suport înalt (sa nu ajunga melcii fara casa, ca e plin in zona noastra) pentru plante aromatice necesare la gatit - patrunjel, marar, salvie, rozmarin, cimbru, separat avem diverse arome de menta. Din când în când, mai platam cateva fire de rosii-cherry sau chilli, dar doar asa de moft (placerea de a vedea cum se dezvolta).
    Meteorologii spun ca vremea nu se va schimba in frumos, nici in urmatoarea saptamâna :-( Asa ca... sa lasam soarele din suflet sa straluceasca ♥ Te pup. O Duminica de Florii cât mai placuta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De foarte mult timp încerc să văd doar partea bună a zilelor ploioase. Ploaia e cea mai bună pentru plante așa că mă bucur că le udă. Azi, cand am văzut că plouă serios am scos ghivecele cu flori afara să le ude ploaia.
      Da, la voi e Paștele catolic, deci azi Floriile. Să aveți o duminică de Florii minunată. La noi mai e o săptămână până la Florii.
      Frumos obiceiul cu împodobirea grădinilor de Paște. Prin casă împodobesc și eu, pe-afara nu prea. Chiar am fost mai devreme în magazie să aduc decorațiunile de Paște.

      Ștergere
    2. pur si simplu sunt... defazata ☺☺☺ Nu stiu unde am citit eu, ca Pastele pica anul acesta ortodox si catolic in aceeasi zi. M-am laudat la toti colegii la serviciu ca serbam Pastele in aceeasi zi ☺ Astazi am scris initial la postarea mea - pentru toata lumea "o Duminica de Florii minunata!" si la toate comentariile pe Blog si FB am incheiat cu "O Duminica de Florii cât mai placuta!"... Pe la ora 16 am vorbit la telefon cu o prietena din Bucuresti si ... m-a luminat ea! ☺☺☺ Vai vai... acum asta e, nu mai pot schimba ☺☺☺ Mai bine ca am trimis gânduri bune, acestea sunt bine venite, oricand, chiar si cand vin o saptamana prea devreme, nu-i asa ☺☺☺

      Ștergere
    3. Fărăr răutate - la Rux, am citit și eu. Înițial am crezut că știu eu greșit , dar pănă am verificat ce și cum am uitat articolul în care scrisese( sau comentariul).
      Nu-ți face probleme. Că e catolic sau ortodox, sărbătorim totuși același lucru, nu? Urările sunt binevenite oricând.

      Ștergere
  4. Cate flori frumoase! Si imi place cum vin dupa voi pisicii. Imi pare rau de magnolie si de caisi, in ultimul timp asa se intampla an de an si la noi. Ma uit la tufele tale de flori ce mari sunt si ma gandesc cat le va lua sa ajunga asa si la mine 😊. E adevarat ca am tufe mari de narcise, lalele si zambile la mama, dar vreau sa le vad asa si la mine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De când stau aici, nu a fost an în care să nu vină frigul peste caișii înfloriți. În unii ani a fost mai rău, în alții mai putin rău. Anul asta pare a fi unul dintre cele mai rele pentru ei, dar poate că totuși vom avea ceva caise de la ultimul. Magnoliile, în afara florilor afectate, cele care erau dechise la momentul acela, par să evolueze bine. Mai aveau destui boboci care se deschid acum si par pur si simplu minunați.

      Ștergere
  5. Este plăcută munca prin grădină, trist este că au fost temperaturi așa scăzute, brusc...și vor mai fi din câte am auzit...
    Pupici ❤️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, am văzut la știri. M-am dus pe înserat și am strâns ghivecele cu flori pe care le scosesem dimineață. Le-am pus înapoi pe verandă la adăpost.

      Ștergere
  6. Eram sigura ca am lasat un gand :)))). Oare doar am visat? Nici nu mai stiu - uneori am senzatia ca trec zilele asa, una dupa alta, in sir.
    Dar oricum am adormit cu imaginea florilor in minte. E din ce in ce mai frumos la voi. Ma bucur mult ca a aparut mazarea!! Sa creasca mare si pliiiiina de rod :*.
    Si ma bucur ca ai avut ajutor si ca ati plantat ceapa si usturoiul dar si patrunjel, pastranac si.... stai sa scriu mai incet sa nu se prinda Kouki... mmmorcovi :)))). Stii ca el e cel mai mare fan. :)))
    E bine cand copiii pretuiesc pamantul si roadele lui. Sunteti minunate :*!!
    Ma bucur ca si-a mai revenit magnolia (si sper ca si caisii sa se tina tari - iubesc caisele :D).

    Mie mi-a inflorit visinul din sufragerie :))). Mami mi-aa dus o crenguta si am pus-o in apa si din doi trei muguri... a facut flori :O. As vrea sa faca radacinute :)))). Deja visez la un visin mic :)) La ghicevi. Da stiu...

    Pup cu drag :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. MMi se întâmplă și mie să uit unde am lasat sau nu un gand. La Diana sunt in dubiu mult, tot intru si nu îmi dau seama daca chiar nu am scris sau nu a avut ea timp să aprobe.
      Da, e plăcut în grădină mai ales cand suntem mai mulți. Parcă avem mai mult spor așa.
      Am și eu o crenguță de liliac, am tăiat-o din greșeală și mi-a părut rău cand am văzut că avea boboc. Acum începe să înflorească, o floare mult mai mică decât dacă ar fi fost la locul ei în copac, dar e totuși o floare.

      Ștergere

Va mulțumesc pentru vizită!