Meniu

sâmbătă, 29 octombrie 2022

Palmare pentru strâns frunze

 Miercurea trecută, la MFC, Daurel a postat accesorii de grădină, mai precis accesorii de strâns frunzele. Pe lângă o greblă pe care o cunosc, deși nu e tocmai prietena mea în materie de strâns frunze, eu am alt model, mai era acolo un instrument pentru mâini cu ajutorul cărora să strângi frunzele. Bine, aveam cu ce să strâng frunzele, să le fac grămezi, dar era mai dificil să le pun din grămadă în sac sau în butoi.

Pe link-ul sursă dat de Daurel nu am găsit decât un articol depre cât de deunătoare sunt frunzele neadunate din grădină sau din gazon. Un articol util de altfel, dar nu mă lamurea cu privire la denumirea uneltei. Nu m-am lăsat descurajata și cu ajutorul prietenului nostru ”google” am descoperit Palmarele pentru strâns frunze. Și chiar am găsit si de unde să le pot comanda, plus alte lucruri care mi-ar fi fost utile, un pulverizator și o teavă pentru acesta.

A doua zi am primit telefon, că nu se găsește pulverizatorul. Zic ok, trimiteți fără, doua seturi de palmare și două țevi și dacă găsiți și pulverizatorul să ma anunțați. După jumatate de oră, iar telefon, că imposibil de găsit pulverizatorul( banuiesc ca nu la același preț), dar palmarele și țevile, doar câte o bucată. Bine, fie, trimiteți ce aveți. Deja mă gândeam că am avut un feeling bun să nu achit online. 

Surprinzator, au venit chiar repede, în doua zile și le-am testat și sunt încântată de ele.


În ceea ce privește prețul, eu le-am comandat cu 16 lei, dar pe ambalajul lor era scris 20. Plus transportul, dar să zicem că oricum am mai comandat și altceva. Pe emag, același lucru e 40. Nu știu daca chiar merită o suma așa mare. Românul e inventiv și personal, înainte să le găsesc pe net mă gândeam că aș putea improviza ceva de acest gen din două capace ovale de la gălețile de vopsea lavabilă.

În căutările mele am mai găsit un dispozitiv de strâns frunze, interesant, dar cam piperat la pret.

sursa

8 comentarii:

  1. Si mie mi se parusera interesante aceste palme pentru cine are gradina. Imi pare bine ca te decizi repede pentru astfel de subiecte, ce pana la urma salveaza timp. Sa-ti fie cu folos!
    O duminica placuta, draga Niko!❤️😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, uneori sunt cam impulsivă în ceea ce privește achiziții noi, dar uneori e și bun acest obicei, salvator de timp după cum spui.
      Duminică plăcută și ție

      Ștergere
  2. Este interesantă ideea și activitatea ! Să ai spor 👍
    Dar nu am chef de așa ceva pe la mine în grădină - am prea multe frunze (mai mulți pomi)...sau poate vii și pe la mine cu toată dotarea 😃
    Pupici ❤️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aș veni cu toata inima, chiar dacă și la mine e o activitate necesară nu și chiar atât de dorită. Am și eu pomi în grădină și acolo nu adun frunzele, le las special să țină de cal copacilor și le îngrop în pământ primăvara când se ară. Dar în fața casei am un nuc. Pe lângă inesteticul frunzelor împrăștiate peste tot, frunza de nuc este iodată și nu e bună nici pentru compost. Doar pe acestea le adun și le ard.
      O săptămână cu spor.

      Ștergere
  3. O.... ce de lucruri interesante am aflat! Hmmm - asta cu frunzele de nuc ca nu sunt bune pentru compost nu o stiam (nu ca as face asa ceva - cel putin nu acum). Avem si noi nuci (ce imi placea sa mananci nuci atunci cand se pot decoji hihih).
    Si palmarele sunt interesante (vai cat am mai ras cand ai scris de capace pentru ca si eu ma gandeam in timp ce citeam din ce as putea sa fac asa ceva =)))))))) - eu ma gandeam daca nu ar merge si ceva cartoane mai groase. haha.

    Spor!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu abia am descoperit acest comentariu printre mute alte comentarii în spam. Sincer numai înteleg cum funcționeaza acest blogger. Între timp am aflat că frunzele de nuc ar fi bune și in compost. Sincer nu m-am documentat, dar după ce m-a bătut la cap soțul că a citit el că sunt bune l-am lasat să le pună în compost.

      Ștergere
    2. Functioneaza ca ne tot baga comentariile in spam :))) (si eu am gasit comentarii de la tine in spam, noroc ca il iau la bani marunti cat mai des.. hahaha).
      UItasem sa ma documentez pe subiect... :)). Sa ne spui cum e compostul pana la urma :D Eu cred ca va fi ok. :)

      Ștergere
    3. Peste vreo doi ani de-aibia voi desface acel compost. Incă nu s-a facut pămant ca să-l folosesc. Momentan folosim încă din cealaltă ”cutie” de compost. O sa verific si eu mai des de-acum.

      Ștergere

Va mulțumesc pentru vizită!