Meniu

vineri, 4 februarie 2022

”Ispita” - Seria Driven - K. Bromberg - impresiile mele

 ”Ispita” este prima carte din seria Driven a autoarei K. Bromberg. Cartea a fost scrisă în 2013, dar la noi a fost tradusă în 2021 la editura Bookzone, alături de următoarele două cărți din toată seria de 8 cărți. Sunt sigură că în curând vor fi traduse și celelalte la ce impact are doar primul volum.

Am aflat de carte din reclamele pe care mi le trimite Bookzone pe relele de socialize. <<Dacă ți-a plăcut 50 de umbre ale lui Grey” vei iubi această carte.>> scria în acea reclamă (sau ceva de genul) și cred că e singurul lucru care m-a făcut s-o cumpăr. mi-am dat seama imediat că trebuia să fie o carte erotică, dar îmi plac cărțile erotice cu o poveste buna în spate. Filmele de acest gen nu se prea încadrează în preferințele mele, mai ales filmele făcute după cărțile foarte cunoscute. Se știe că oricum în majoritatea cazurilor, prefer cartea, iar filmul mă cam dezamăgește. Și cum seria ”50 de umbre” a rămas printre cărțile mele favorite din acest gen, bine-nțeles că n-am rezistat tentației de a o cumpăra.

Deși am obiceiul să recitesc chiar de mai multe ori cărți care mi-au plăcut, nu-mi plac spoilerele. Citesc recenzii despre cărți după ce le-am citit și eu sau doar daca stau in dubiu daca sa cumpăr sau nu o anumită carte, în cazul în care nu mă convinge descrierea de pe copertă care de obicei e afișată pe site-urile online. Nu prea ajung eu în librării, plus că de cele mai multe ori cumpăr cărți doar dacă sunt la ofertă, în rest le trec pe lista de dorințe. Prin urmare, am luat cartea fără să știu aproape nimic despre ea. 

Nu știu din ce cauză, poate pentru că zilele precedente am tot comparat filme noi cu unele mai vechi pe care le văzusem, citind cartea asta am comparat tot timpul cu alte cărți citite. Când a apărut seria Crossfire de Sylvia Day, mulți au zis că e o copie ieftina după ”50 de umbre”. Știu că am cumpărat primele cărți din serie de curiozitate. Nu mi-a plăcut aproape deloc această serie, nici n-am mai luat ultimul volum, dar nici nu mi s-a părut că seamănă așa de mult cu ”50 de umbre” astfel încât să zici că e copiată. Doar faptul că personalele principale masculine sunt ambii mari magnați, iar personajele feminine sunt din rândurile societății burgheze. În schimb, ”Ispita” are după părerea mea mult mai multe în comun cu ”50 de umbre”.  

Dau vina pe mine, că poate eram setată să găsesc asemănări, sau ..cine știe, dar... avem din nou fata din clasa de mijloc (Rylee Thomas), de data asta deja angajată de ceva ani, care în timpul unui eveniment organizat de compania pentru care lucrează, îl întâlnește pe el (Colton Donovan), fără să știe cine este ( faimos pilot de formula 1 și fiul cuiva din consiliul de administrație) și cu care intră cumva în conflict. Practic de la prima întâlnire aflăm care va fi raportul de forțe dintre cei doi. Scena dintre ei m-a dus cu gândul la întâlnirea dintre personajele principale din ”Străinul seducător” de Christina Lauren. ( tot la carte erotică aș încadra-o și pe aceasta). 

La acest eveniment de strângere de fonduri, Rylee este nevoită să înlocuiască o fată la licitație, licitație în urma căruia fetele trebuiau sa iasă la o întâlnire cu câștigătorul. Și ghici cine câștigă licitația pentru Rylee, cu o suma mai mare decât toate celelalte? Exact, Colton! Nu e licitația pentru primul dans, dar sună cunoscut, nu? Strângere de fonduri, fete scoase la licitație, suma cea mai mare, etc ...(=Cristian și Ana)

Cei doi se mai întâlnesc întâmplător la un alt eveniment organizat de data aceasta de firma unde lucrează cea mai buna prietena a ei (Haddie), unde Rylee participa ca invitat iar el ca VIP care va face reclama noului produs al firmei, o sticla de rom ( Merit Rum). Scena dintre protagoniști m-a dus cu gândul la ”concursul de testosteron” dintre Cristian Grey și șeful Anei.  Produsul lansat și contractul dintre Compania lui Colton și fundația la care lucrează Rylee, când ea este cerută în mod expres ca intermediar, mi-a amintit de Crossfire.

Trecutul ei, a fost logodită, dar el a murit într-un accident de mașină, mi-a amintit de cartea ”Mă pierd în tine” de Jasinda Wilder, mai ales ca personajele masculine au același prenume. (Colton Donovan - Colton Calloway)

Pe parcursul cărții ma aflăm și că și Colton este înfiat (la vârsta de 8 ani), poartă o imensă recunoștință părinților adoptivi, cărora le-a creat multe probleme răzvrătindu-se și niciunul din psihologii plini de bani ai LA-ului nu ”l-au putut repara”. Apare chiar și bagajul feminin, fosta iubită (Tawny) cu care are în prezent doar o relație de afaceri, dar care își face numărul s-o avertizeze pe Rylee că ”Colton este doar al meu, de mine are nevoie, tu nu ai ce să-i oferi și se va satura de tine” . Oare cu cine seamănă?

Ar mai fi câteva replici dintre cei doi, expresii care seamănă destul de mult cu cele intre Cristian și Ana, dar vă las să le descoperiți singuri. Pentru că da, cu toată această pleiadă de asemănări de care v-am vorbit, cartea o recomand celor care preferă acest gen. Pe mine m-a captivat poate și datorită curiozității mele de a mai descoperi asemănări cu alte cărți citite( și da mai am și altele), dar și pentru că în ciuda tuturor asemănărilor dinamica dintre personaje este alta, ambii sunt firi puternice, orgolioase, care nu cedează așa ușor în fața celuilalt. Cartea te ține în suspans și nu este previzibilă deloc, nu vei știi ce se va întâmpla mai departe decât dacă citești.

O recenzie frumoasă, adevărată a a acestei cărți găsiți pe Delicatese literare. Tot acolo am aflat că deja se face film după aceasta carte. Am urmărit cu emoție trailer-ul, fiind bine cunoscut faptul că eu nu prea mă împac cu ecranizările. În afara faptului că mi-l imaginam altfel de el, tot ce am văzut în trailer coincide cu cartea.


Concluzia mea este că da, voi citi și celelalte volume (”Pasiunea”, ”Ciocnirea”) și sper să fie traduse și celelalte cărți din serie cât mai curând, și că abia aștept să văd și filmul.

8 comentarii:

  1. Multumesc pentru recenzie.
    Am vazut filmul "50 umbre..." dar nu mi s-a parut ca are cine stie ce poveste... Am inteles ca ar mai urma ceva filme (habar n-am, nu ma dau in vant dupa romane si filme de gen)
    Cartile ca aceasta imi amintesc de romanele Sandrei Brown (se facea mare tam-tam in anii 1990). 😊 Am citit "Imaginea din oglinda" si mi-a placut, asa ca am mai cumparat una (nu mai stiu cum se numeste) si cand am vazut ca-i cam acelasi lucru dar fara gemene am zis "pas" romanelor S.B. 😊

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din filmul ”50 de umbre” am vazut cateva secvente, nu erotice și nu mi-a placut deloc. Din punctul meu de vedere nu respecta cartea, si uite astfel se pierde povestea din spate. Plus ca niciodata nu se va putea exprima în film tot ce gandește un personaj.
      Cărtile Sandrei Brown, marea lor majoritate sunt asa cum spui, eu le numesc lectura usoara. Dar are si niste carti mai profunde ”Matase frantuzeasca”, ”Panza de paianjen”, ”Lunga asteptare”, si una mai noua, cu iz de roman politist ”Dispariția”
      Asa cum zici tu ca seamană între ele, mi se par mie cartile Amandei Quick.

      Ștergere
    2. Ai castigat timp nevazand filmul. 😊
      Filmul "50 de..." l-am vazut pana la capat pentru ca mi-l recomandase cineva in ale carui "analize" aveam incredere - si ma gandeam c-o fi ceva, spre final, si daca sar direct la final poate sar "esentialul" si nu pricep. Cica e un film "profund". :)) Poate romanul, dar nu filmul.

      Ștergere
    3. Nu cred că filmul e așa ceva profund. Ar vrea, dar nu prea vad cum poți reda in film toate frământările interioare, toate gândurile, toate observațiile. As vrea sa pot spune că poți da deoparte scenele intime și găsești poveste, dar...scenele intime care nu contează le-a dat deoparte autoarea. Cele descrise au importanta lor. După o ceartă, Cristian îi spune Anei care îl acuza că tot ce vrea e "să ajungă în pat", "Vreau să știu că totul e bine intre noi și numai așa pot sa fiu sigur, că în pat te cunosc cum ești tu". Nu știu dacă în film apare asta, oricum nu în primul volum zice asta ci mai târziu, cred că după căsătorie, dar e un exemplu pt a vedea și importanța unor astfel de scene.

      Ștergere
  2. Cu riscul de a te enerva, mai încerc o dată... Blogul tău nu mă mai lasă să comentez... :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sincer nu inteleg de ce nu te lasa. Am comentariile la modereare la postarile mai vechi de o zi, dar ar trebui sa-mi apara mie in panoul de administrare si doar pe acesta l-am primit. Si am verificat la setari, poate comenta absolut oricine, chiar si anonim.

      Ștergere
    2. Trebuie să fi fost o gâlmă pe traseu. Comentariul inițial fusese: ”Cum adică nu ți l-ai imaginat așa pe personajul masculin? Ți l-ai imaginat cu chelie și burtică?” :)

      Ștergere
    3. Am o chestie cu personajele astea masculine autoritare, mi le tot inchipui ca pe cavalerii medievali plin de mușchi de la antrenamente, cu trasaturi mai colțuroase. Ceva gen Thor din filmele astea mai noi, dar bruneți. Așa mi-l imaginam și pe Matthew din ”Cartea pierdută a vrăjotparelor”. Actorul care il interpretează l-as fi vazut mai degraba in locul lui Baldiwn( cel din carte, că in film nu l-am vazut incă)

      Ștergere

Va mulțumesc pentru vizită!