Meniu

sâmbătă, 15 ianuarie 2022

Ziua Culturii Naționale - proiect școlar

 Puțini știu că începând cu anul 2011, în România,  pe 15 ianuarie sărbătorim ”Ziua culturii naționale”. Ziua a fost aleasa special odată cu celebrarea nașterii poetului nostru național, Mihai Eminescu. recunosc, nici eu nu am știut, chiar dacă am auzit ceva pe la știri, nu mi-a rămas în cap decât așa cum o știam, ziua poetului. Am aflat azi căutând să scriu exact numele sărbătorii. Probabil de - acum voi și ține minte.

Peste tot în tară se organizează diverse evenimente care îl au ca punct central pe Mihai Eminescu și opera lui.  Pentru cele organizate de ministerul culturii în acest an, găsiți detalii aici. Nici în școli această dată nu trece neevidențiată,  mai ales doamnele învățătoare sau profesoare de limba română implică elevii în diverse activități specifice. Din păcate, am impresia că e singurul scriitor/poet național sărbătorit în școală.

Domnișoara mea ce mică a primit ca temă realizarea unui proiect despre Mihai Eminescu : fie să vorbească despre opera și viața sa, fie despre o poezie exemplificată cu imagini, fie să-i deseneze portretul. A ales varianta portretului, și pentru că săptămâna asta noi eram la capitolul quilling, ne-am adaptat și pentru proiectul ei. La inceput nu a înțeles ce îi sugeram eu, doar când a văzut ce fel de portret îi propun, a devenit interesată


Știam că există o lucrare care reprezintă chipul lui Eminescu desenat de niste crengi, dar nu mai știam detalii. Ne-am documentat amândouă cu această ocazie.

Lucrarea originala, se numește ”Arbore Eminescu” și a fost realizată  în anii 60 de Aurel David, pictor, grafician și sculptor.  Lucrarea sa a fost copiata și tipărită în milioane de exemplare pe afișe, calendare, medalii, etc

sursa

Această lucrare pare a fi sursa de inspirație a monumentului din Onești realizat de Eremia Grigorescu, monument considerat de critici o lucrare ”valoroasă ca idee, fără a fi neapărat una originală”. Totuși, monumentul a fost inclus in ”Top20 cele mai creative și spectaculoase sculpturi din întreaga lume”.


Impresionant la acest monument este portretul poetului realizat de ramurile a doi copaci cu rădăcinile înfipte într-un soclu de marmura(o carte deschisă), astfel încât chipul nu este complet fără ceea ce se vede dincolo de el ( asfințit, copaci verzi, zăpadă)




Sursa 

sursa




5 comentarii:

  1. Știam de sculptură, dar n-am văzut niciodată imaginile cu apusul de soare sau zăpadă. Cât de frumos arată! Bravo fiicei tale că a abordat un astfel de proiect. Nu numai că a învățat foarte multe, dar sunt convinsă că a venit cu ceva original. ❤️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim Jo. Si eu știam ceva vag despre sculptură, nici nu-mi mai aduceam aminte sigur dacă e sculptura sau desen. Va prezenta la școală și imaginile cu sculptura iarna sau în apus de soare. Sunt ceva deosebit.

      Ștergere
  2. Ma bucur dar in acelasi timp simt asa o usoara ipocrizia a unora care organizeaza astfel de evenimente. Unii fac ca trebuie, altii din placere si admiratie. Intr-o vreme eram fascinata de poesiile lui Eminescu, acum e ceva firesc sa fie si sa existe in memoria mea si sa-l respect pe masura. Am avut din fericire prilejul sa vad mormantul Veronicai Micle, impresionant in sine si trsit. Merita sa-l vedeti macar o singura data in viata. Ce m-a uimit este ca o vreme a fost si bibliotecar si nu doar Eminescu. Cred ca atunci a fost momentul cheie pentru mine cand am acceptat destinul meu de a lucra intr-o biblioteca pentru ca mi-a dat ocazia sa vad carti inedite a lui Eminescu. A fost o vreme cand am citit cate putin din proza si operele complete. Exista o serie mica editata sub conducerea Academiei Romane, foarte bune si le recomanda. Mi-ai dat o idee ca nu ar fi rau sa fac o postare despre seria asta. Sincer iti scriu, scrierile lui Eminescu au in esenta substraturi greu de inteles, dar o data intelese sunt extraordinare. Vezi opera filosofica.
    Ceea ce trebuie sa reusim este un echilibru intre clasici si contemporani. Uneori avem tendinta de a pune in umbra, de a ignora. Este unul din lucrurile minunate pe care le-am reusit eu in ultimii ani sa nu ma blochez doar la un nume, doar la o carte, o opera, e fascinant sa descoperi autori, noi pentru mine, vechi pentur altii.
    Frumoase imaginile.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce dragut e portretul realizat de "mica" ta! 😊

    Iti multumesc pentru informatiile despre monument!

    RăspundețiȘtergere

Va mulțumesc pentru vizită!