Sa fie cu ... „repetir”

 

 Acuma sincer, daca tot am învata sa fac afise, să am de ce să fac nu?

Vineri cand am venit de la serviciu era în casă. A cerut afara cum cere de obicei, după ce se satura de somn și .... de data asta n-a mai venit. Încă e dispărută, nu îi e deloc specific să nu apara cu orele, ce să mai zic de zile. Are ora ei de masă la care se prezenta mai rău ca un ceas. Dacă nu-i e somn sau nu găsește deschisă ușa de la dormitor, pleacă repede afară. Miaună așa de încet că noaptea nici n-o aud mereu cand cere afară. Și dacă nu o aud se urcă pe pereți, la propriu aproape. Dar sare pe mobilă, pe calorifer si dărâmă ceva până o auzi să o lași să iasă.

Nu știu în ce univers negru am intrat, dar simt că nu mai pot. Tresar la orice zgomot de afraă, noapte mă ridic din pat oride cate ori se aprinde becul pe senzod=r de afară ca poate-poate a aparut si ea și nu sunt doar câinii care se mișcă în somn.

De data asta am pus afișele pe stâlpii de pe strada noastră. Cinci afise. La două ore după, s- dus domnișoara la magazin și două afișe lipseau deja. S-a întalnit cu o vecină care se vaita că și iei i-a dispărut pisica mare neagră. În mod normal aș fi fost empatică, dar ... suntem vecine de gard și n-am vaăzut absolut niciodată vreo pisică neagra la ea. Pisicile sunt mai sîlbatice de felul lor, umblă, sar garduri, doar daca o ții doar în casă ai putea spune că nu pleacă. Vin la mine și pisici de la vecini cu 3-4 case departare. Unele mai blânde altele mai „sălbaticuțe”. Ca Scai a mea, care nici pe noi nu ne lasă s-o prindem pe afară. Dar nu am incercat să le prindem să le facem ale noastre.

Sotul zice că le închide cineva prin magazii sa prindă șoareci, dar am avut pisici aici de 8 ani si pănă acum n-am pățit să dispara vreuna mai mult de 24 de ore. Cand aveau mancare afara, veneau cand stiau ele, mancau si ajungeam să nu le vad cand veneam eu de la serviciu. De asta le-am si mutat de vreo doi ani mancare doar în casă la ora fixa, sa vina cand le dau eu mancare să le pot vedea macar de două ori pe zi, să le vad ca sunt bine, că nu sunt ranite, ca n-au racit, etc... Am început să le tin noaptea în casă cand vor ele, de anul trecut cand era sa-l pierdem pe Fifi din cauza .... nu stim ce a avut exact, ca a prezentat multe simptome, inclusiv de otravire. 

Toto nu are nici macar un an de cand il avem, l-am luat de pe stradă, de la colț. Am întrebat în jur daca a pierdut cineva pisoi, am lasat vorba la magazin, credeam ca e mic si se vedea ca e învatat în casă, obisnuit să manance mancare umană. M-am dus cu el la veterinar după cateva zile ca să aflu ca avea 7-8 luni. La varsta aia pisica stie să se intoarca acasa daca a plecat singura. Nu am vrut să o las ape fata să-l pastreze crezand ca poate cineva il cauta, cineva plange după el. Prima luna m-am tot gandit ca-mi va fi greu să îmi împac copilul daca va veni primul lui stăpân. Nu a venit nimni după el. A venit el în schimb ba cu o rană, ba cu alta. Și la un moment dat, prin primavara - vară opărit. E mai hoț de felul lui, imediat s-ar fi urcat pe masă daca îi miroasea lui ceva bun de tot. Probabil și de asta a fost abandonat. Dar chiar daca ti-a furat ceva ca o fi gasit si el vreo usă deschisă, să arunci cu apă fiartă pe el? Tot spatele l-a avut o rana. Are locuri în care efectiv nu-i mai creste păr deloc. Este acoperit cu păr mai lung de la blanița din jur, dar daca îl dai deoparte îi vezi pielea.

Am intrat în faza aia când mă apucă disperarea, când mi-e greu să mai cred și ... nu-mi place că vad că mă înrăiesc, devin răzbunatoare ăn gandire, în vorbe și mă schimb în ceva ce nu-mi place să fiu. Îmi vreau pisica înapoi acasă s-o țin eu în brațe, s-o iubesc eu pe puiu meu. Deși ea stă cel mai puțin la „drăgălit”, ea mi-a fost mie cea mai aproape de suflet, poate pt că a fost prea mică când am găsit-o și cred nu fusese înțărcată când s-a pierdut de mama ei. 

Am trecut și prin asta! Sau un alt fel de sperietură de Halloween!

 Vacanța asta a fost cu peripeții multe, de care o să povestesc poate vreodată, dar cea mai „tare”, a fost din păcate dispariția lui Fifi. Am fost luată pur și simplu pe nepregatite. Nici nu știu dacă poți fi vreodată pregatit pentru dispariția cuiva. Odată cu vremea rece și ploile de săptămâna asta, felinele mele au început să doarmă noaptea în casă. Unii mai mult, alții mai puțin. Toto rămane toata noaptea fără probleme, Scai cel mai puțin, iar Fifi undeva pe la mijloc. De regulă pe la trei-patru dimineața se trezește, mănâncă si cere afară. Știu că e un comportament normal la feline, mai ales că ele vânează de obicei la acele ore. M-am obișnuit eu cu ora lor că am început să ma trezesc fără să mai miaune ele.

Miercuri spre joi noaptea, Fifi m-a surprins că s-a trezit, a folosit litiera ( ceea ce face doar daca îl încui ăn baie) și s-a mutat în sufragerie să doarmă. Abia dimineața la 7 a cerut afară și cum îl aveam deja pe Toto cu Febră și Nero cu tuse, mi-am propus să-l urmaresc. Doar că.... urmarește dacă mai ai pe cine. Am înteles că mai trecuse pe acasa cât am fost eu la serviciu, dar după aia nu l-a mai văzut nimeni. Seara nu a venit, nici a doua zi, nici următoarea. L-am căutat, strigat, zilnic de mai multe ori și nimic nimic. Mi-au trecut prin cap toate găndurile posibile și imposiblie toate scenariile. Scai a fost perioada asta tot un du-te vino, când în casă când afară. L-a căutat la propriu în locurile unde dormea Fifi în grădină. A mai făcut așa când a dispărut Porto din viața noastră, dar atunci căuta îmreună cu Fifi (unul în casă altul afară - când intra unul, ieșea celălalt)și nu a părut foarte vizibil în primele zile. Ajungând la veterianar cu ceilalți, chiar și acolo am întrebat dacă a venit cineva cu vreun motan găsit și bolnav. Îmi imaginam că l-o fi văzut cineva că nu-i bine și l-a luat să-l îngrijească. 

Aseară începusem deja să cred mai mult că gata, Fifi nu o să mai apară acasă, dar tot mai rămăsese o fărâmă de speranță. Motiv pentru care, azi la prima ora m-am apucat să fac un afiș pe care sa-l pun pe stradă la noi și prin împrejurimi. Am tipărit vreo 10 pagini, le-am si tăiat să se poată rupe numărul de telefon și am așteptat să se oprească ploaia să putem merge să le lipim. Odată ce-a fost gata l-am postat și pe Facebook, pe grupul satului și al comunei, dar și pe pagina mea.

După numai două ore, când mă pregateam să plec cu câinii la tratament,  ghici cine și-a făcut apariția la ușă? Un Fifi supărat și necăjit. A trecut pe la castronul de mâncare, dar nu a prea mâncat. Avea aspectul acele specific lui înfoiat cu blana gata să-i cadă de stresul că nu-l las afară în perioadele când e răcit și sub tratament. După episodul de anul trecut cînd era să-l pierdem și a stat câteva zile internat, la orice semn de răceală primul pas e să-i țin în casă cel puțin noaptea. El e principalul motiv pentru care pisicile mele de curte au cam devenit pisici de casă. După ce ne-a mirosit aproape pe toți s-a culcat prin toate locurile lui preferate. Probabil începuse să dispară mirosul lui de pe acolo în atatea zile folosite doar de ceilalți.

 Nu știu acum ce să zic, dacă e coincidență sau nu, dar aproape niciunul din noi nu mai crede ăn coincidența asta, imediat ce am pus anunțul să apară acasă. Părerea generală e că a fost închis undeva prin vecini, fie într-o magazie să prindă șoareci, fie a vrut să-l ia cineva și nu l-a lăsat afară pe perioada ploilor. Sau poate chiar l-au luat crezînd că e bolnav, până îl revendică cineva, dar în ultimul caz, dacă a văzut că-l caut, de ce nu a sunat în loc să-i dea drumul? Da nu are zgardă, la cum sunt gardurile pe la noi mi-ar fi frică sa-i pun zgardă, să nu rămâna cumva agățat pe undeva cu ea. Dar e un motan castrat și ingrijit, se vede că e al cuiva.

Acum glumim, că-l avem lângă noi și că așa a vrut el să sărbătorească Halloween-ul. Chiar ne-a tras o sperietură pe cinste! A, și Scai s-a oprin azi din tot acel du-te vino pe ușă. A stat și ea să doarmă în casa ca înainte de dispariția lui Fifi.